Cristi Tănase nu a reușit să-și facă simțită prezența pe teren nici în meciul contra Brașovului (1-0), când a fost repartizat în centrul liniei mediane. Ba, mai mult, el a părăsit terenul în huiduielile tribunelor.
Returul a început pentru Steaua prost, cu o înfrângere în fața Ceahlăului și cu o dispută pe idei tactice între antrenorul Mihai Stoichiță și Gigi Becali. Tehnicianul l-a pregătit toată iarna pe Tănase să joace al doilea atacant, dar patronul a criticat folosirea fotbalistului pe acest post în termeni duri. Stoichiță l-a ascultat pe finanțator și l-a retras pe piteștean în centrul liniei de mijloc, așa cum a recomandat Becali. Tănase a jucat aseară contra Brașovului din această postură, dar a făcut-o din nou foarte slab.
Mijlocul a fost ținut de Tudose și Iacob!
Nu a avut nicio realizare personală, așa cum antrenorul, coechipierii și suporterii așteaptă de la el, ba chiar a pierdut destule baloane. Încet-încet, spectatorii au început să-l fluiere, mai ales când Tănase și-a încercat șutul de la distanță, în urma căruia mingea s-a dus mult peste poartă. Pentru că era inutil, decarul stelist a fost schimbat de Stoichiță, prilej pentru puținii spectatori din tribune să-l fluiere pe fotbalist, așa cum nu se mai întâmplase niciodată. Ienei a comentat după meci: „A fost inuman modul în care suporterii s-au comportat la adresa lui Tănase”. După ce Tănase a fost schimbat, Stoichiță și-a lăsat linia de mijloc pe mâna tinerilor Tudose și Iacob, pentru că și Pleșan a fost înlocuit. Steaua a suferit astfel pe final, dar până la urmă cei doi jucători intrați în repriza a doua au reușit să-și ducă misiunea la bun sfârșit.
Nu își merită banii! Pentru suma pe care am dat-o pe el, trebuia să ia mingea și să decidă singur meciul Gigi Becali, finanțator Steaua
Tănase greșește dacă el crede că poate ieși în evidență la Steaua printr-o execuție de excepție Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
Szekely se operează la menisc După ce ieri ProSport a dezvăluit în exclusivitate problemele medicale cu care se confruntă Janos Szekely (foto), la partida de aseară, fotbalistul n-a fost inclus în lot, vizionând partida din tribună! El se va opera la menisc, steliștii sperând să-l poată recupera în aproximativ o lună! „Eu sper să nu aibă decât meniscul ciupit! Szekely se va opera marți sau miercuri. Îmi pare foarte rău pentru el, sper să revină cât mai repede, poate în două-trei săptămâni. Dacă are probleme la cartilagiu, atunci sezonul s-a terminat pentru el!”, a spus Stoichiță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER